By A Web Design
Ciorceri: „Sper ca până la finalul campionatului să nu mai pierdem”
Thursday, 03 May 2012 23:00Tehnicianul turdenilor, George Ciorceri, şi-a exprimat speranţa că echipa sa va fi neînvinsă până la finalul campionatului.
"Meciul din etapa trecută, cu Unirea Ungheni, s-a anunţat a fi dificil, dar am obţinut o victorie lejeră, mai lejeră decât o arată scorul. Urmează confruntarea cu Unirea Dej, o echipă care se aseamănă cu formaţia noastră, are 2-3 jucători maturi, restul fiind jucători tineri, de perspectivă. E o echipă imprevizibilă, care în ultimul joc a condus la Satu Mare, cu 2-0.Ne deplasăm cu dorinţa de a câştiga, oricare va fi primul „11” sunt convins că băieţii vor face totul pentru a învinge.
Sper să venim învingători şi sper ca până la finalul campionatului să nu mai pierdem. Şi pe finalul campionatului voi da drumul mai multor jucători, care nu au evoluat până acum şi vor primi o şansă jucători ca Soporan, Popa Cătălin sau Pal. Am intrat în linie dreaptă, mai avem 6 etape. Apoi câţiva juniori vor face pregătirea cu noi, pentru a face o evaluare mai corectă” a concluzionat antrenorul George Ciorceri.
Conform tehnicianului turdean, portarul Paul Dumitru şi Miheţ sunt suspendaţi (cumul de cartonaşe), iar Simion Cristian şi Neacşu Nicuşor sunt accidentaţi. „Nu contează numărul de jucători pe care-i avem, contează ca cei 11 să-şi facă datoria”, a încheiat antrenorul turdenilor.
Unirea Dej spulbera Turda si este ca si salvata de la retrogradare
Monday, 07 May 2012 10:31FCM Turda a pierdut categoric partida de la Dej, cu Unirea. Scorul de 3-0 a fost stabilit prin reusitele lui Kerecheş (15), Traore (35) si Mititean (85).
Antrenorul Unirii Dej, Mircea Bolba a folosit echipa: Szekeli - Bud, Traore, Dobrau, Costea - Kerekes, Gabrus, Vardea, Romario Rus - Itu, Petrean. A mai intrat: Mititean
De cealalta parte, G. Ciorceri a trimis in teren echipa: Stoica - Mocian, Bilegan, Cocoara, Kelemen - R. Alexandru, Niculescu, Costea - Dragu, Carstean, David. Au mai intrat: C. Popa, Soporan,Tothazan.
In urma acestui rezultat, Unirea Dej se distanteaza la zece puncte de retrogradare si este ca si salvata, in timp ce turdenii ramin pe 8, cu 38 de puncte. Etapa viitoare, elevii lui Bolba se vor deplasa la liderul Corona Brasov, iar turdenii vor evolua pe teren propriu cu Gloria II Bistrita.
Ciorceri: "Cu asemenea rezultate crestem precum Fat-Frumos" :)
Saturday, 24 March 2012 15:28Turda are punctaj maxim in retur, dar Ciorceri avertizeaza ca jocul echipei inca sufera. Satisfacut de victorie, tehnicianul turdean dezvaluie capitolele la care mai are de lucrat cu elevii sai, precum si diferenta dintre jocul cu Seso si cel de ieri.
"Inainte de toate e bine ca am cistigat. Victoria ne creaza liniste. Rezultatele pozitive ii ajuta pe jucatori sa creasca mai repede, ca Fat-Frumos, in numai 2-3 luni. Ma bucura victoria, dar mai putin jocul, mai ales ca am avut multa vreme un om in plus. Daca nu aveam superioritatea numerica am fi avut mari probleme.
La Campia am jucat 70% in terenul lor, azi am jucat 70% in terenul nostru. Cind jucam in terenul advers trebuie sa tinem de minge si aici iarasi intimpinam dificultati. Pe teren propriu avem nevoie de vointa, elan, angajament si organizare in timp ce in deplasare avem nevoie de stiinta. Avem inca probleme la constructie, pe faza de atac, la circulatia balonului. Nivelul ligii a treia e slab," a declarat tehncianul turdean.
FCM Turda a invins cu 3-1 pe FCM II Tg. Mures, ieri, in etapa a 17-a a ligii a treia.
George Ciorceri: „Sper să reluăm şirul victoriilor”
Friday, 27 April 2012 01:08Unirea Floreşti / FCM Turda a suferit în această săptămână a doua înfrângere consecutivă, dar antrenorul George Ciorceri speră într-o revenire a formaţiei sale.
„Am suferit două înfrângeri în ultimele două etape, dar sper să reluăm seria victoriilor. În viaţa unei echipe se întâmplă fenomene de asemenea natură, sunt perioade mai bune şi perioade mai proaste. Din păcate, noi în ultimul timp am fost pe o pantă descendentă, dar situaţia aceasta a ţinut de mai mulţi factori:accidentările, pentru unii băieţi este uzura, iar alţii n-au fost obişnuiţi să joace la nivel înalt etapă de etapă.
Vineri întâlnim Unirea Ungheni şi sper să reluăm şirul victoriilor, deşi jucăm cu o echipă pragmatică, o echipă care joacă mai închis şi chiar pe contraatac. Nouă ne convin echipele care pasează, care vin peste noi şi sper ca vineri şi cei de la Ungheni să încerce să vină, să joace, iar noi să jucăm pe contraatac. Avem în continuare jucători accidentaţi: Neacşu (entorsă), Cocoară (fisură intercostală), Simion Cristian (întindere de ligamente), Paul Dumitru (contuzie la cap), Bilegan (probleme stomatologice)” a conchis Ciorceri.
Ciorceri : „La CFR II am fost gură-cască. Am fost şi bătuţi şi cu punctele luate”
„Portarul şi cei doi fundaşi centrali au fost accidentaţi în meciul cu CFR II Cluj. A fost un joc în care cei de la CFR şi-au dorit atât de mult încât au jucat cu foarte multă ardoare, iar noi am fost gură-cască, am primit şi goluri şi coate în gură şi picioare în genunchi, deci am fost bătuţi la toate capitolele. Am fost deranjat de atitudinea fundaşilor, care prin natura lor trebuie să fie mai duri, mai tari, mai vigilenţi. Noi am fost şi bătuţi şi cu punctele luate. Nu suntem prea mulţi, dar nu trebuie să fim mulţi, trebuie să fim buni. Am încredere că mâine băieţii vor fi motivaţi şi vor câştiga” a concluzionat antrenorul turdenilor.
Zoran Stoica: „Am adunat rândurile”
„Sper ca atmosfera să fie mai bună după meciul de vineri. Am adunat rândurile săptămâna asta, i-am simţit pe băieţi motivaţi şi mâine sper să luăm cele trei puncte. Am început bine acest campionat, sper să le dovedim şi suporterilor că nu au fost întâmplătoare victoriile obţinute” a declarat portarul Zoran Stoica.
Norbert Pal: „Cu toţii ne dorim să câştigăm”
„Mă simt bine la echipă şi sper să fiu şi mai bun de acum încolo. Atmosfera este bună, mă înţeleg bine cu băieţii şi ne dorim cu toţii să câştigăm. Eu îmi doresc pe viitor să ies în evidenţă şi să am şansa de a evolua.”
La conferinţa de presă de joi a fost prezent şi antrenorul Ovidiu Raţiu, care se ocupă în prezent de grupa de copii 2003-2004. Sunt înscrişi 18 copii, dar selecţia este permanentă, aşa că cei care doresc să se înscrie o pot face în fiecare zi de marţi şi joi, de la orele 17.30 în sala de sport a Liceului „Liviu Rebreanu” din Turda , iar sâmbăta de la ora 9.
Mult a fost, puţin a mai rămas! FCM Turda dă piept cu SeSo
Friday, 16 March 2012 09:56Amânat şi iar amânat, returul Ligii a III-a va începe vineri, 16 martie, iar în prima etapă noua echipă a Turzii, care se va numi până în vară Unirea Floreşti, va întâlni SeSo Câmpia Turzii, una dintre formaţiile care îşi doreşte un loc pe podium.
În cadrul conferinţei de presă de joi, 15 martie, antrenorul George Ciorceri şi-a exprimat speranţa că echipa sa va face faţă cu succes primei etape.
„Creaţia” lui Ciorceri, la primul test
În mod cert, tehnicianul George Ciorceri a avut o misiune dificilă. Din momentul desfiinţării Arieşului şi până acum, tehnicianul turdean a fost pus în situaţia de a construi o echipă pornind de la cei 5 jucători care au ales să rămână la Turda. „Am trecut prin transformări şi căutări. Din vechiul lot au mai rămas Tilincă (care se reface în urma unei operaţii), Paul Dumitru, Zoran Stoica, David Adrian şi Barbuloviciu Alexandru. Am vrut să ţinem vechii jucători, dar datorită condiţiilor şi ofertelor avute au ales să plece. Ne-am dorit să ne bazăm pe localnici. Din 57 de jucători au rămas 22, nucleul este nou şi din păcate nu avem tot lotul valid, dar sunt convins că toţi cei care sunt în lot vor da totul şi vor face faţă cu succes primei etape. În continuare urmărim atent ce se întâmplă la centrul de copii şi juniori, vom chema câţiva la antrenamente, urmărim să vedem cum se descurcă şi poate vor rămâne la echipă. Ne-am dorit un atacant, dar nu am reuşit să-l aducem, aşa că-l vom forma noi, dar cerem puţin timp.Sper ca jucătorii tineri să demonstreze în teren”
Alexandru Radu a venit cu gânduri mari
„Am venit să construim o echipă bună, să câştigăm fiecare meci şi să promovăm în liga a II-a. Avem un lot bun, dar din păcate suntem puţini şi dacă se accidentează un jucător trebuie să ai siguranţa că cel care-l înlocuieşte este la fel de bun. Vom vedea cum se descurcă echipa într-un meci oficial”. Cât despre confruntarea cu SeSo, experimentatul jucător a precizat: „Meciul cu SeSo va fi foarte greu, dar nu vrem să pierdem. Va fi un meci deschis, de luptă şi orgolii.E un nivel la care se poate întâmpla orice. Poţi să câştigi cu oricine, dar poţi să şi pierzi cu oricine. Dacă îţi doreşti cu adevărat poţi învinge”.
Adrian David, la fel de încrezător
„Am puţine emoţii, aşa ca la început de campionat. Dar atmosfera la echipă este bună şi eu sunt încrezător. În liga secundă a fost un nivel ridicat, a fost mai dificil, dar aici poţi să dovedeşti, poţi să te remarci.”
Simion Cocoară, căpitan
Turdeanul Simion Cocoară, care a evoluat la Unirea Floreşti, se întoarce în faţa propriilor suporteri şi nu oricum ci în calitate de căpitan. „Sunt bucuros, am revenit acasă şi dacă până acum eram în tribune la meciurile echipei acum voi fi în teren. În calitate de căpitan trebuie să fiu mai responsabil şi să fiu aproape de colegii mei”, a precizat Cocoară.
Ciorceri ingrijorat dupa infringerea cu FC Zalau: "Materialul care vine este slab"
Friday, 10 February 2012 17:54FC Ariesul a fost invinsa cu 1-0 de echipa de liga a treia FC Zalau, intr-un amical jucat astazi la Baza sportiva "Unirea" din Cluj. Unicul gol al partidei a fost inscris de Cosmin Sabou la jumatatea reprizei secunde, cu un sut superb din afara careului.
Tehnicianul turdenilor, George Ciorceri, a folosit urmatorii jucatori:
Repriza 1: Vatca - Mocean, Cocoara, Bilegan, Neacsu - Vaidean, Costea, Kelemen, Tothazan - Cirstean, David.
Repriza 2: Stoica - Ciortea, Loga, Soporan, Nicoara - Tothazan, Pall, M. Marian, Apa - Ceaca, Donca.
"A fost un joc de verificare in care am vrut sa vedem jucatorii care au venit, unii de sapte zile, altii de patru zile si altii de patru ore. Sintem in cautare, in plina transformare si incercam sa ingropim o echipa, cit de cit, si sa gasim 15 jucatori, pentru ca in ultima saptamina au plecat si ultimii jucatori din divizia B pe care credeam ca ii mai putem tine, Vajda, R. Cristian, Borostean si V. Pop.
Vrem sa mai aducem, dar problema e ca materialul care vine este slab. Si acum au venit doi baieti, unul din Bucuresti, celalalt din Timisoara, dar nu prezinta interes pentru noi. Nu sint mai buni decit juniorii nostri, asa ca le vom da drumul. Dar cautam...", a spus Ciorceri dupa meci.
Pina acum, in meciurile amicale, turdenii au inregistrat doua victorii (2-0 cu Mihai Viteazu si 4-1 cu Unirea Ungheni) si doua infringeri (1-2 cu CFR II Cluj si 0-1 cu FC Zalau, ambele pe sintetic).
Sangare si Dosso la primul contact cu zapada: "Au degerat"
Sunday, 05 February 2012 23:07Adusi la Turda acum trei saptamini, pe cheltuiala fostului CFR-ist Lancina Traore, cei doi ivorieni ai Ariesului au o mare problema: gerul napraznic care s-a abatut in aceste zile asupra tarii.
La prima intilnire cu zapada din viata lor, petrecuta la partida cu Unirea Ungheni, cei doi jucatori n-au facut fata temperaturii ridicate si au tras o raceala zdravana care i-a tinut citeva zile departe de terenurile de antrenament. Sangare a jucat totusi o repriza in amicalul pe care Ariesul l-a jucat ieri contra echipei a doua a CFR-ului, insa Dosso nu a riscat nici un minut.
"Cei doi ivorieni nu s-au pregatit patru zile. Au avut degetele degerate. E ghinion pe ei ca au prins iarna asta care de fapt ne chinuie si pe noi, nu numai pe ei. Nu se stie inca ce va fi cu ei. Deocamdata nu ma pot pronunta. Daca imi vor dovedi ca sint net superiori celorlalti vor ramine, daca nu, nu," a declarat pentru scorfinal.ro George Ciorceri, tehnicianul "vulturilor".
Sangare Yacouba (fundas central, 21 de ani) si Dosso Namory Junior (atacant, 17 ani) au fost adus in Romanaia la propunerea fostului atacant al CFR-ului, Lancina Traore, care a suportat toate cheltuielile legate de cei doi jucatori.
Turda forţată să-şi regîndească viitorul! Ciorceri: "Cred în copiii tineri de la Turda"
Saturday, 11 February 2012 16:41Ramasă aproape fără nici un jucător dintre cei cu care a terminat turul de campionat, turdenii aşteaptă salvarea tocmai de la segmentul pe care l-au neglijat aproape complet în ultimii ani: copiii şi juniorii.
Turdenii au pierdut amicalul jucat sîmbătă contra celor de la FC Zalău şi situaţia nu se arată deloc promiţătoarea nici măcar pentru liga a treia.
Din cauza problemelor financiare, Ciorceri a fost nevoit să formeze peste noapte o nouă echipă care să fie competitivă cel puţin la nivelul ligii a treia. Lucrurile păreau că se mişcă în direcţia pe care antrenorul turdean o dorea, dar lovitura primită de plecările lui Vajda, R. Cristian, Boroştean şi V. Pop a dat peste cap planurile acestuia, rămas acum cu o “gaură” serioasă, mai ales în linia mediană.
Cei patru, alături de Timar şi David, ultimul surpriza plăcută a finalului de retur, însemnau o jumătate de echipă pe "scheletul" cărora Neacşu, Cîrstean, Kelemen sau Văidean puteau face din gruparea turdeană o echipă de primele locuri în liga a treia sau una cu o prezenţă decentă în eşalonul secund în cazul în care se întîmplă un miracol şi FC Arieşul va continua in liga a doua..
Plecarea celor patru însă, îl face pe Ciorceri să regîndească totul de zero. Turdenii au nevoie urgent de jucători, mai ales că pînă la începutul returului n-au mai rămas decît trei săptămîni. Iar acest lucru nu este deloc uşor, cu atît mai mult cu cît fiind deja februarie, jucătorii de valoare au fost deja acontaţi de alte echipe, şi în plus, condiţiile financiare de la Turda nu sînt dintre cele mai atrăgătoare. Cum nu a fost deloc pe placul său ce a testat în amicalele cu CFR II şi FC Zalău, Ciorceri caută acum soluţia salvatoare de la pepiniera proprie, neglijată aproape total în ultimii ani.
"O să luăm juniori de la noi, o să-i pregătim şi probabil la anul pe timpul ăsta doi sau trei dintre ei vor creşte, de aceea, dacă am pornit pe drumul ăsta cer de la toată lumea răbdare. Cred în copiii tineri de la Turda că pot să crească, că au potenţial, dar deocamdată le lipseşte pregătirea şi competiţia. Noi o să-i pregătim, o să le dăm şansa să joace în divizia C şi sper ca într-un an de zile să avem fotbalişti tineri din Turda", a spus Ciorceri.
În acest context, David, Soporan, Nicoara, Pall sau Apa par avea şansa pe care generaţiile sale anterioare de la republicani n-au avut-o.
Luni, turdenii trebuiau să plece într-un cantonament de cîteva zile la Băile Felix, însă stagiul a fost amînat pentru miercuri. Motivul? Ciorceri nu are jucători cu care să facă pregătirea centralizată de iarnă. "Sper să avem pînă la urmă 20 de jucători. De fapt 20 de oameni putem să ducem în cantonament, dar 20 de fotbalişti buni nu avem în momentul de faţă. Dar vreo 15-16 o să fie!" a spus tehnicianul turdean care a mai spus că dacă nu vor veni în ultimul moment jucători de calitate, va miza şi la Felix tot pe juniori.
George Ciorceri, laureat al premiilor Fotbal Focus
Wednesday, 11 January 2012 16:27Superlativele fotbalistice ale anului 2011 din Transilvania au fost premiate în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Fotbal Focus, scrie citynews.ro. Printre laureaţi s-a aflat şi antrenorul celor de la Arieşul Turda, George Ciorceri, care a primit premiul pentru… curaj!
De asemenea, fostul jucător al "vulturilor roşii ", Tony (acum la "U" Cluj) a fost desemnat ”Revelaţia anului”. Printre premianţi s-au mai aflat: Claudiu Niculescu -”Cel mai bun fotbalist al anului”, Felix Grigore- ”Cea mai bună relaţie cu presa”, Beto-„Transferul anului”, Ricardo Cadu- „Stranierul anului”, Iuliu Mureşan – „Managerul anului”, Claudiu Bumba (FCM Târgu-Mureş)- „Speranţa anului”, Olimpia Cluj-„Ambasadorul Clujului în Europa”, Voinţa Sibiu-„Surpriza Ligii I”, Sănătatatea Cluj -„Cea mai sănătoasă performanţă”.
Ciorceri: "Am fost mai pragmatici şi ne-am dorit mai mult”
Sunday, 18 March 2012 17:55Turda sarbatoreste victoria in fata marilor rivali din Campia. Fara identitate proprie, cu o echipa formata peste noapte, elevii lui Ciorceri au reusit surpriza invingind la doua goluri diferenta pe Seso, o echipa care s-a intarit in aceasta iarna.
"Mă bucură mult victoria, este o una neaşteptată. Deşi am făcut o pregătire bună, am avut multe accidentări, iar echipa e neexperimentată, nesudată. S-a dovedit că dorinţa, puterea de a munci, coroborate cu unele greşeli ale adversarului, pot să ne aducă victoria. Nu sunt mulţumit de jocul pe care l-am prestat, sunt mulţumit doar de angajamentul şi de dăruirea băieţilor.
Fără primul gol, pe care l-am dat foarte repede, printr-o execuţie deosebită a lui David, jocul ar fi fost cu totul altfel. Chiar şi după ce am condus cu 1-0, am avut perioade în care nu am jucat cum mi-am dorit.
Poate sunt prea pretenţios, dar nivelul Diviziei C este destul de slab şi se poate câştiga doar printr-o echipă care se dăruieşte. Mă bucur că am câştigat, dar asta face ca suporterii noştri să aibă pretenţii mult mai mari de la noi. Scorul este, poate, puţin exagerat faţă de jocul celor două echipe.
Noi am fost mai pragmatici, ne-am bătut, ne-am dorit mai mult şi am putut mai mult. Am început jocul cu cinci juniori sub 21 de ani, iar pe final a debutat în Divizia C Cătălin Popa, jucător născut în 1995, care sper să ajungă fotbalist", a declarat tehncianul turdean la finalul jocului.
Echipe probabile
(4-3-1-2) Liga I. Etapa 20. "U" Cluj - Steaua
Luni, 12.03.2012, ora 19.00, Dolce Sport
Bornescu
Achim
Galamaz
Szukala
Popa
asdas
Pacurar
Hoban
Marinescu
Cristescu
asdas
Niculescu
Cristescu
Cristea
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI "U" CLUJ
Ionut Badea - Dragos Radu, Andrei Speriatu, Luigi Maione
...................................................................................................
REZERVE
Popa, Draghici, Tony, Grozav, Galamaz, Al. Moldovan, Cojocnean
...................................................................................................
ABSENTI
Bostina (trimis la U II), Abrudan (suspendat 4 galbene), Pele (suspendat, revine dupa meciul cu Steaua)
(4-2-3-1) Liga I. Etapa 20. Gaz Metan - CFR
Vineri, 9.03.2012, ora 21.30, Digi Sport 1
Beto
Maftei
Cadu
Picolo
Nicoara
asdas
Sougou
Muresan
Peralta
Bastos
asdas
Rui Pedro
Kapetanos
Bastos
sdas
Sougou
...................................................................................................
ANTRENORi CFR CLUJ
Jorge Costa - Jaime Magalhaes (secund), Francisc Dican (secund), Daniel Tudor (antr. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stancioiu, Hora, Godemeche, Vranjes, Ronny, L. Ganea, Panin
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-3-3) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Paul
Mihet
Simion
Cocoara
Neacsu
asdas
Dragu
R. Alexandru
Kelemen
Cristescu
asdas
Barbuloviciu
Cirstean
David
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI FCM TURDA
George Ciorceri (principal) - Marcel Rusu (secund, a. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stoica - Costea, Niculescu, Soporan, Mocian, Bilegan, Pall
...................................................................................................
ABSENTI
Vatca (accidentat)
(4-2-3-1) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Sebestyen
Kelemen
I. Moldovan
S. Popa
Vasie
asdas
Craciun
Balc
Vascan
Motet
asdas
Sancira
Dicher
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI SESO CAMPIA TURZII
Aurel Sandru (principal) - Cosmin Vasie (secund)
...................................................................................................
REZERVE
Farcas - Tornay, Tarcea, B. Pop, Marginean, Mocan, Ricea
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-2-3-1) Liga II. Etapa 16. Sanatatea - CFR II
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Carlan
Dutu
Sos
D. Pop
Kiss
asdas
Nicula
Hoca
Albu
S. Vadana
asdas
Ghiorma
Gaspar
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENOR SANATATEA CLUJ
Marius Semeniuc (principal)
...................................................................................................
REZERVE
Todoran - C. Vadana, Cl. Rus, Ceaca, Chende, Vaidean,
...................................................................................................
ABSENTI
Miclaus (accidentat), Simioanca (suspendat)
Clasament
| # | Team | PCT |
|---|---|---|
| 1 | CFR 1907 Cluj-Napoca | 61 |
| 2 | CS Vaslui | 58 |
| 3 | Rapid | 56 |
| 4 | Steaua | 56 |
| 5 | Dinamo | 53 |
| 6 | Otelul | 46 |
| 7 | Universitatea Cluj | 44 |
| 8 | Pandurii | 43 |
| 9 | Ceahlaul | 39 |
| 10 | Astra | 38 |
| 11 | Gaz Metan Medias | 37 |
| 12 | FC Brasov | 36 |
| 13 | Concordia Chiajna | 36 |
| 14 | Petrolul | 33 |
| 15 | FCM Tg. Mures | 32 |
| 16 | Vointa Sibiu | 29 |
| 17 | Sportul Studentesc | 27 |
| 18 | CS Mioveni | 12 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Gloria Bistrita | 53 |
| 2 | FC Timisoara | 46 |
| 3 | UTA Arad | 37 |
| 4 | Gaz Metan Severin | 37 |
| 5 | FC Arges Pitesti | 37 |
| 6 | Chindia Targoviste | 36 |
| 7 | Luceafarul Oradea | 34 |
| 8 | ALRO Slatina | 32 |
| 9 | Unirea Alba Iulia | 28 |
| 10 | FC Bihor Oradea | 27 |
| 11 | FC Maramures Baia Mare | 25 |
| 12 | CSM Rm. Valcea | 22 |
| 13 | FC Olt | 20 |
| 14 | Muresul Deva | 19 |
| 15 | Juventus Bucuresti | 17 |
| 16 | Ariesul Turda | 11 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Coroana Brasov | 33 |
| 2 | Olimpia Satu-Mare | 31 |
| 3 | Unirea Ungheni | 28 |
| 4 | Avantul Reghin | 27 |
| 5 | U II Cluj | 26 |
| 6 | Seso Campia-Turzii | 26 |
| 7 | Unirea Tarlungeni | 25 |
| 8 | FC Zalau | 24 |
| 9 | Sanatatea Cluj | 21 |
| 10 | Unirea Floresti | 20 |
| 11 | CFR II Cluj-Napoca | 18 |
| 12 | Vointa Livezile | 15 |
| 13 | Unirea Dej | 15 |
| 14 | FCM II Tg. Mures | 15 |
| 15 | CS Zlatna | 9 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 7 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Ariesul Mihai Viteazul | 34 |
| 2 | Vulturii Vultureni | 33 |
| 3 | Atletic Olimpia Gherla | 28 |
| 4 | Viitorul Garbau | 26 |
| 5 | Vulturul Mintiu-Gherlii | 24 |
| 6 | Unirea Jucu | 21 |
| 7 | Somesul Gilau | 18 |
| 8 | Unirea Tritenii de Jos | 9 |
| 9 | C.F.R. Dej | 7 |
| 10 | A.C.S. Aghiresu | 3 |
Goal Assist
Milanul lui Sacchi (Prolog)
Cînd spui „marele Milan”, gîndul îţi zboară la Milanul lui Gullit, Van Basten şi Reijkaard care spulbera Steaua cu 4-0 în finala Cupei... Read more...






![]() | Azi | 1410 |
![]() | Ieri | 2108 |
![]() | Saptamina aceasta | 10623 |
![]() | Saptamina trecuta | 15342 |
![]() | Luna aceasta | 39030 |
![]() | Luna trecuta | 66784 |
IP-ul dvs: 38.107.179.210
Azi: May 19, 2012






