By A Web Design
Valentin Şandru: „Am obţinut o victorie muncită şi meritată”
Saturday, 28 April 2012 15:21„Am obţinut o victorie muncită şi meritată. Am început prost jocul, a fost o primă repriză destul de slabă cu puţine ocazii, dar în repriza a doua, după schimbările pe care le-am făcut şi după autogolul lui Văscan, ne-am revenit, ne-am creat multe ocazii, am avut o bară, am avut şi o ocazie clară ratată de Mărginean.
Se pare că jucăm mai bine în deplasare decât acasă. A fost o presiune în jocurile de acasă, am tot aşteptat victoria. Bine că am adus puncte preţioase din deplasare şi suntem acolo unde ne dorim. Sper ca după jocul de azi să existe dorinţă mai mare şi la Mărginean, Sorcoiu şi Ricean, să intre în echipă şi să nu-i mai scoată nimeni. Vineri întâlnim Univeristatea Cluj, sper să fie bine, n-aveam ce pierde, mergem să jucăm. Din păcate ne cam rărim, azi am avut patru absenţi. În deplasare am întâlnit echipe mult mai tari şi mai bune decât unele pe care le-am întâlnit pe teren propriu şi am reuşit să jucăm fotbalul pe care-l jucam în tur. Am impresia că unora nu le stă capul aici, remarc un dezinteres. Profită de situaţia că ne-am rărit din cauza accidentărilor şi consideră că indiferent cum joacă, slab sau bine, tot vor juca pentru că nu sunt soluţii. Dar, ei au de pierdut!”, a conchis antrenorul Valentin Şandru.
Şandru: „Am tratat jocul superficial”
Sunday, 18 March 2012 14:51Infringerea in fata celor de la Turda, coroborata cu victoria Brasovului la Cluj, scoate practic echipa din Campia Turzii din lupta pentru primul loc inca din prima etapa. Vizibil afectat de rezultat, tehnicianul celor de la Seso, Valentin Sandru, da vina pe superficialitatea cu care elevii sai au tratat partida, insa nu se exclude de pe lista vinovatilor.
"Ne-a lipsit prospeţimea, iar echipa vizitatoare a alergat mai mult, şi-a dorit mai mult. Ne-a lipsit atitudinea, dăruirea, la acest capitol am fost depăşiţi şi învinşi. Nu vreau să caut ţapi ispăşitori, dar am făcut greşeli nepermise la acest nivel şi se pare că acolo am pierdut meciul. Felicit echipa din Turda pentru pragmatism şi dăruire."
"Am tras un semnal de alarmă toată săptămâna, ştiam că ne aşteaptă un meci greu şi se pare că şi eu sunt vinovat, n-am reuşit să-i mobilizez pe băieţi cum trebuie. Am tratat puţin superficial echipa vizitatoare, le-am spus că nu joacă numele, dar se pare că n-au înţeles şi am pierdut trei puncte. Sper să ne revenim repede şi să gestionăm bine situaţia.”
Seso Campia Turzii a pierdut pe teren propriu, scor 1-3, jocul cu FCM Turda din prima etapa returului.
Sandru: Nu avem continuitate
Wednesday, 29 February 2012 17:17Tehnicianul celor de la Seso este in continuare nemultumit de o parte din jucatorii sai. Dupa amicalul de ieri, de la Cluj, Vali Sandru vrea alta atitudine pentru echipa sa, mai ales ca in prima etapa vine chiar derby-ul cu Turda.
"Ma nemultumeste atitudinea si comportamentul unora. Sunt 11-12 jucatori concentrati, dar la unii nu le sta capul aici. Din pacate unii jucatori nu se concentrează suficient, nu au continuitate", a spus Sandru care subliniaza si partile bune ale amicalului cu "U" II.
"Sunt multumit, au stat bine in teren. Mi-am dorit sa-i vad pe toti, sa vad pe cine ma bazez, sa caut solutia cea mai buna. La ocaziile avute puteam cistiga meciul."
Totusi, tehnicianul celor din Cimpia nu e foarte ingrijorat. "Acestea nu sunt probleme pe care le intimpinam doar noi, la orice nivel te-ai afla intilnesti astfel de situatii.”
Seso Cimpia Turzii si "U" II Cluj au incheiat ieri la egalitate, 2-2, amicalul jucat la Baza clujeana "Dan Anca".
Cele patru goluri ale partidei au fost inscrise de St. Popa si Sorcoiu, respectiv R. Candea si L. Baciu. Inainte de pauza, la scorul de 1-0 pentru Seso, Sancira a ratat un penalty.
SeSo Câmpia Turzii (Repriza I): Moldovan Marcel- Tornyai, Ştefan Popa, Moldovan I., Văsie - Mocanu, Văscan, Bâlc, Moţet - Sancira, Dicher.
SeSo Câmpia Turzii (Repriza II): Sebestyen - Tornyai, Ricean, Tarcea, Kelemen - Mărginean, Sorcoiu,Văscan, Mihăşan - Pop Bogdan, Bâlc.
Au avut probleme medicale: Fărcaş si Crăciun.
Unirea Alba Iulia a câştigat la limită confruntarea cu SeSo Câmpia Turzii
Saturday, 11 February 2012 17:28La -19 grade, SeSo a jucat amicalul cu Unirea Alba Iulia
SeSo Câmpia Turzii a întâlnit azi, pe terenul din comuna Luna, ocupanta locului 6 în clasamentul Ligii a II-a, Seria a II-a, Unirea Alba Iulia. Meciul s-a disputat în condiţii grele, terenul a fost foarte dificil, iar la ora începerii meciului, temperatura era de - 19 grade. Singurul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Giurgiu, în minutul 61, din lovitură liberă, de la aproximativ 22 metri.
SeSo Câmpia Turzii (repriza 1): Sebestyen - Tornay, Şt. Popa, Moldovan, Costea A. - Văscan, Bâlc, Pop B, Moţet - Sancira, Dicher.
SeSo Câmpia Turzii (repriza 2): Moldovan M.- Kelemen, Ricean, Tarcea, Nădăşan-Sorcoiu, Mocanu, Crăciun, Miheşan- Mărginean, Bob. Antrenor: Valentin Şandru
Unirea Alba Iulia: Pascal – Mădularea, Schuller, I. Stan, Voicu - Negură, Militaru, Pleniceanu, M. Petrescu,- Pecarov, Mariş. Au mai jucat: Lasc, Toderaş – Oniga, Man, Potopea, Oprea, Giurgiu, Tănasă, Iustin, Ban, Mureşan, Ciofu. Antrenor: Stelian Gherman
„A fost mai mult un antrenament, nu am ce să le reproşez băieţilor mei. În asemenea condiţii abia puteai să-ţi menţii echilibrul. Sunt mulţumit de cum s-au comportat în teren, de angajament, important e că nu s-a accidentat nimeni. Am întâlnit o echipă bună şi disciplinată. În perioada următoare am planificat amicale cu Zlatna (tur-retur) şi Gaz Metan II, dar în condiţiile astea nu ştim cum va fi. Noi încercăm să ne adaptăm şi să ne facem treaba cum putem mai bine. Ne place ceea ce facem, ne place fotbalul şi dacă astea sunt condiţiile trebuie să ne descurcăm” a declarat tehnicianul lui SeSo, Valentin Şandru.
Seso cauta inca formula cistigatoare. Sandru: "Ratam prea mult"
Saturday, 18 February 2012 17:36Seso a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Zlatna, de la Cluj, iar tehnicianul celor din Cimpia e ingrijorat pentru lipsa de inspiratie de la finalizare a elevilor sai.
"Am ratat mult si lucrul acesta ma nemultumeste, dar pina la startul returului vom corecta greselile facute", promite Sandru care cauta inca formula de joc cistigatoare.
"Ceea ce m-a interesat ieri a fost sa rulez intreg lotul, sa joace toata lumea, pentru a ma edifica si a gasi formula cea mai buna pentru prima etapa."
In meciul de simbata, toate noile achizitii Farcas, Stefan Popa, Craciun, Vascan, Dicher si Riicean au jucat cite o repriza.
In prima, echipa din Cimpia a avut 4-5 ocazii importante de gol, majoritatea avindu-l in prim-plan pe playmakerul echipei, Rares Sancira, care ieri a jucat toate cele 90 de minute si care, de altfel, a si marcat unicul gol pentru Seso.
"A fost un meci dominat de noi mai ales in prima repriza. A doua a fost mai echilibrata si datorita schimbarii echipei, dar tot noi am condus jocul," a mai spus Sandru.
Echipa din Cimpia l-a pierdut in aceasta iarna pe Fertea, insa a umplut rapid golul lasat in atac de plecarea acestuia prin aducerea fostului jucator de la Cisnadie si Ungheni, Vasile Dicher.
SeSo Câmpia Turzii a zdrobit Viitorul Gârbău
Thursday, 09 February 2012 14:00Formaţia antrenată de Valentin Şandru a susţinut miercuri un amical în compania echipei de Liga a IV-a, Viitorul Gârbău. SeSo s-a impus fără drept de apel, reuşind să marcheze 7 goluri.
Tehnicianul lui SeSo a folosit câte o echipă pentru fiecare repriză, după cum urmează:
Repriza 1: Moldovan Marcel - Tornay, Ricean, Tarcea, Costea Alin, Mocanu, Nădăşan, Sorcoiu, Miheşan, Mărginean, Dicher.
Repriza 2: Fărcaş - Kelemen, Popa Ştefan, Moldovan I, Văsie, Pop Bogdan, Văscan, Bâlc, Moţet, Sancira, Dicher.
Până la pauză echipa din Câmpia Turzii a înscris 4 goluri prin Mărginean, Mocanu, Dicher si Miheşan. În partea secundă au marcat Dicher de două ori şi B. Pop.
Crăciun a avut probleme medicale, iar Sebestyen a făcut pregătire individuală.
„A fost mai mult un antrenament, mi-a plăcut atitudinea şi angajamentul băieţilor, dar mai avem unele lucruri de pus la punct. A fost un test util, am putut să alcătuiesc două echipe. S-a creat concurenţă pe posturi, avem un lot mai bine acoperit, avem dubluri pe posturi, iar de acum totul depinde de ei.
Trebuie să folosesc trei jucători sub 21 de ani. Am 9 jucători, va trebui să aleg, dar din punctul meu de vedere pot juca toţi dacă dovedesc că merită. Trebuie să muncească şi să-şi câştige un loc de titular", a declarat Valentin Şandru.
Alin Costea, noutatea de la SeSo
Alin Costea s-a întors la Câmpia Turzii. Fundaşul în vârstă de 25 de ani s-a pregătit în aceste zile cu SeSo şi a fost folosit de tehnicianul Valentin Şandru în amicalul disputat de SeSo în compania formaţiei Viitorul Gârbău. Costea a mai evoluat la Mechel Câmpia Turzii, Unirea Dej, iar ultima dată s-a aflat la Bihorul Beiuş.
„Alin Costea şi-a manifestat dorinţa de a se întoarce acasă, este un jucător de picior stâng şi ar putea fi o soluţie. Vom vedea dacă zilele următoare putem ajunge la o înţelegere”, a precizat tehnicianul lui SeSo.
Echipe probabile
(4-3-1-2) Liga I. Etapa 20. "U" Cluj - Steaua
Luni, 12.03.2012, ora 19.00, Dolce Sport
Bornescu
Achim
Galamaz
Szukala
Popa
asdas
Pacurar
Hoban
Marinescu
Cristescu
asdas
Niculescu
Cristescu
Cristea
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI "U" CLUJ
Ionut Badea - Dragos Radu, Andrei Speriatu, Luigi Maione
...................................................................................................
REZERVE
Popa, Draghici, Tony, Grozav, Galamaz, Al. Moldovan, Cojocnean
...................................................................................................
ABSENTI
Bostina (trimis la U II), Abrudan (suspendat 4 galbene), Pele (suspendat, revine dupa meciul cu Steaua)
(4-2-3-1) Liga I. Etapa 20. Gaz Metan - CFR
Vineri, 9.03.2012, ora 21.30, Digi Sport 1
Beto
Maftei
Cadu
Picolo
Nicoara
asdas
Sougou
Muresan
Peralta
Bastos
asdas
Rui Pedro
Kapetanos
Bastos
sdas
Sougou
...................................................................................................
ANTRENORi CFR CLUJ
Jorge Costa - Jaime Magalhaes (secund), Francisc Dican (secund), Daniel Tudor (antr. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stancioiu, Hora, Godemeche, Vranjes, Ronny, L. Ganea, Panin
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-3-3) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Paul
Mihet
Simion
Cocoara
Neacsu
asdas
Dragu
R. Alexandru
Kelemen
Cristescu
asdas
Barbuloviciu
Cirstean
David
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI FCM TURDA
George Ciorceri (principal) - Marcel Rusu (secund, a. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stoica - Costea, Niculescu, Soporan, Mocian, Bilegan, Pall
...................................................................................................
ABSENTI
Vatca (accidentat)
(4-2-3-1) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Sebestyen
Kelemen
I. Moldovan
S. Popa
Vasie
asdas
Craciun
Balc
Vascan
Motet
asdas
Sancira
Dicher
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI SESO CAMPIA TURZII
Aurel Sandru (principal) - Cosmin Vasie (secund)
...................................................................................................
REZERVE
Farcas - Tornay, Tarcea, B. Pop, Marginean, Mocan, Ricea
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-2-3-1) Liga II. Etapa 16. Sanatatea - CFR II
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Carlan
Dutu
Sos
D. Pop
Kiss
asdas
Nicula
Hoca
Albu
S. Vadana
asdas
Ghiorma
Gaspar
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENOR SANATATEA CLUJ
Marius Semeniuc (principal)
...................................................................................................
REZERVE
Todoran - C. Vadana, Cl. Rus, Ceaca, Chende, Vaidean,
...................................................................................................
ABSENTI
Miclaus (accidentat), Simioanca (suspendat)
Clasament
| # | Team | PCT |
|---|---|---|
| 1 | CFR 1907 Cluj-Napoca | 61 |
| 2 | CS Vaslui | 58 |
| 3 | Rapid | 56 |
| 4 | Steaua | 56 |
| 5 | Dinamo | 53 |
| 6 | Otelul | 46 |
| 7 | Universitatea Cluj | 44 |
| 8 | Pandurii | 43 |
| 9 | Ceahlaul | 39 |
| 10 | Astra | 38 |
| 11 | Gaz Metan Medias | 37 |
| 12 | FC Brasov | 36 |
| 13 | Concordia Chiajna | 36 |
| 14 | Petrolul | 33 |
| 15 | FCM Tg. Mures | 32 |
| 16 | Vointa Sibiu | 29 |
| 17 | Sportul Studentesc | 27 |
| 18 | CS Mioveni | 12 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Gloria Bistrita | 53 |
| 2 | FC Timisoara | 46 |
| 3 | UTA Arad | 37 |
| 4 | Gaz Metan Severin | 37 |
| 5 | FC Arges Pitesti | 37 |
| 6 | Chindia Targoviste | 36 |
| 7 | Luceafarul Oradea | 34 |
| 8 | ALRO Slatina | 32 |
| 9 | Unirea Alba Iulia | 28 |
| 10 | FC Bihor Oradea | 27 |
| 11 | FC Maramures Baia Mare | 25 |
| 12 | CSM Rm. Valcea | 22 |
| 13 | FC Olt | 20 |
| 14 | Muresul Deva | 19 |
| 15 | Juventus Bucuresti | 17 |
| 16 | Ariesul Turda | 11 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Coroana Brasov | 33 |
| 2 | Olimpia Satu-Mare | 31 |
| 3 | Unirea Ungheni | 28 |
| 4 | Avantul Reghin | 27 |
| 5 | U II Cluj | 26 |
| 6 | Seso Campia-Turzii | 26 |
| 7 | Unirea Tarlungeni | 25 |
| 8 | FC Zalau | 24 |
| 9 | Sanatatea Cluj | 21 |
| 10 | Unirea Floresti | 20 |
| 11 | CFR II Cluj-Napoca | 18 |
| 12 | Vointa Livezile | 15 |
| 13 | Unirea Dej | 15 |
| 14 | FCM II Tg. Mures | 15 |
| 15 | CS Zlatna | 9 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 7 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Ariesul Mihai Viteazul | 34 |
| 2 | Vulturii Vultureni | 33 |
| 3 | Atletic Olimpia Gherla | 28 |
| 4 | Viitorul Garbau | 26 |
| 5 | Vulturul Mintiu-Gherlii | 24 |
| 6 | Unirea Jucu | 21 |
| 7 | Somesul Gilau | 18 |
| 8 | Unirea Tritenii de Jos | 9 |
| 9 | C.F.R. Dej | 7 |
| 10 | A.C.S. Aghiresu | 3 |
Goal Assist
Milanul lui Sacchi (Prolog)
Cînd spui „marele Milan”, gîndul îţi zboară la Milanul lui Gullit, Van Basten şi Reijkaard care spulbera Steaua cu 4-0 în finala Cupei... Read more...






![]() | Azi | 1503 |
![]() | Ieri | 2108 |
![]() | Saptamina aceasta | 10716 |
![]() | Saptamina trecuta | 15342 |
![]() | Luna aceasta | 39123 |
![]() | Luna trecuta | 66784 |
IP-ul dvs: 38.107.179.208
Azi: May 19, 2012






