By A Web Design
Ovidiu Niculescu, vărul lui Claudiu Niculescu, vrea promovarea cu FCM Turda
Monday, 26 March 2012 01:20Echipa de liga a III-a, FCM Turda (Unirea Floreşti) a reuşit să-l înregimenteze în pauza competiţională pe Ovidiu Niculescu, nimeni altul decât vărul atacantului de la Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu.
Ovidiu provine dintr-o familie de fotbalişti, aşa că modelul l-a găsit chiar în sânul familiei. A început fotbalul la Slatina şi a mai activat la Minerul Lupeni, Alro Slatina, Oltul Slatina, FC Piatra Olt. Fotbalistul de 23 de ani a semnat cu noua echipă a Turzii până în vară, cu posibilitate de prelungire. Îşi doreşte să joace cât mai mult şi, de ce nu, să ajungă în prima ligă.
Denisa Mărginean: Ovidiu, eşti pentru prima dată în zonă. Ce părere ai de noua echipă a Turzii?
Ovidiu Niculescu: Da, eu sunt pentru prima oară în această zonă. Suntem o echipă nou formată şi ca orice echipă nouă mai avem mult de lucru. Mă bucur că am învins în prima etapă, dar cu toate acestea încă nu suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mai avem nevoie de puţin timp pentru a ne învăţa unul cu celălalt în teren, pentru a se omogeniza relaţiile de joc. Dar, cred că prin determinare putem depăşi toate problemele.
D.M: Ai avut o evoluţie satisfăcătoare în prima etapă a returului şi ai contribuit la al doilea gol.
O.N: Eu am venit după o perioadă lungă de inactivitate, nu mă simt pregătit 100%, dar îmi doresc să duc un meci până la capăt.
D.M: Care este obiectivul tău?
O.N: Îmi doresc să joc tot mai mult, să cresc şi să promovăm la anul. Eu vreau să-l „forţez” pe antrenor să mă introducă în primul „11”, dar asta depinde numai de mine, de felul în care mă pregătesc şi cum evoluez.. Evident, ca orice fotbalist, îmi doresc să ajung tot mai sus, chiar în Divizia A.
D.M: Care este atmosfera la echipă?
O.N: E o atmosferă bună, suntem un grup unit şi sunt convins că vom fi şi mai uniţi dacă vom lega 4-5 victorii la rând.
D.M: Ai un model, un fotbalist care te inspiră?
O.N: Claudiu (n.r. Niculescu). Este un model pentru mine atât ca fotbalist cât şi ca om.
D.M: Ai vorbit cu Claudiu despre venirea ta la Turda. Te sfătuieşte în vreun fel?
O.N: Am vorbit, i-am spus că vin la Turda. Ne-am şi văzut, fiind foarte aproape, dar când ne vedem vorbim mai mult de familie şi mai puţin de fotbal.
D.M: Un mesaj pentru suporteri...
O.N: Să fie alături de noi, să ne sprijine indiferent ce se întâmplă pe teren, pentru că aşa este fotbalul, uneori pierzi, alteori câştigi.
Doi antrenori, o singura voce: "E un meci intre U si CFR, nu intre Andone si Niculescu"
Tuesday, 08 May 2012 00:29Elevul isi intilneste miine profesorul in "U" Cluj - CFR. Doua simboluri dinamoviste, Claudiu Niculescu si Ioan Andone, se vor confrunta ca adversari, la Cluj.
"Am avut mai multi elevi, si pe Ionut Badea si pe Niculescu, dar daca sint un profesor bun trebuie sa-i bat. Nu mi-e frica de Claudiu, nu joaca el sa dea vreo lovitura libera. Nu e un duel Andone - Niculescu, noi doar pregatim doua echipe si eu sper sa iesim invingatori cum de fapt am si iesit in ultimul timp contra lor", a declarat Andone.
De aceeasi parere e si antrenorul "sepcilor", Claudiu Niculescu.
„Nu e un meci intre Niculescu si Andone, ci intre U si CFR. Trebuie sa batem pentru a repara ultimele rezultate.”
Andone l-a avut elev pe Niculescu la Dinamo intre 2003 si 2005, perioada in care au cistigat impreuna un titlu (2004) si trei Cupe ale Romaniei (2003, 2004, 2005).
Elevul isi intilneste miine profesorul in "U" Cluj - CFR.
Doua simboluri dinamoviste, Claudiu Niculescu si Ioan
Andone, se vor confruncta ca adversari, la Cluj.
"Am avut mai multi elevi, si pe Ionut Badea si pe Niculescu,
dar daca sint profesor bun trebuie sa-i bat. Nu mi-e frica
de Claudiu, nu joaca el sa dea vreo lovitura libera. Nu e un
duel Andone - Niculescu, noi doar pregatim doua echipe si eu
sper sa iesim invingatori cum de fapt am si iesit in ultimul
timp contra lor", a declarat Andone.
De aceeasi parere e si antrenorul "sepcilor", Claudiu
Niculescu.
„Nu e un meci intre Niculescu si Andone ci intre U si CFR.
Trebuie sa batem pentru a repara ultimele rezultate.”
Andone l-a avut elev pe Niculescu la Dinamo intre 2003 si 2005, perioada in care au cistigat impreuna un titlu (2004) si trei Cupe ale Romaniei (2003, 2004, 2005).
Niculescu: "Speram inca la Europa League"
Thursday, 26 April 2012 21:16Desi se afla la sapte puncte distanta de Cupele Europene, jucatorii antrenati de Claudiu Niculescu nu renunta la lupta. Calculul e simplu, daca Steaua pierde in Giulesti si Universitatea invinge pe Pandurii, distanta ramasa nu e chiar insurmontabila in conditiile in care nici bucurestenii nu au un program facil.
"Trebuie sa cistigam cel putin cinci jocuri pentru a evolua in Cupele Europene. Va fi un meci interesant si e important sa cistigam acasa cu Pandurii", a declarat fundasul Steven Pele, anuntat ca titular simbata impotriva gorjenilor.
Clujenii inca viseaza la Europa in ciuda remizei de la Brasov. Constient ca in urma acelui rezultat, sansele s-au diminuat considerabil, Claudiu Niculescu inca mai face calcule.
"Mai avem patru meciuri acasa. Daca le vom cistiga pe toate si mai aducem doua sau trei din deplasare, putem inca spera la obiectiv. Dar va fi foarte greu."
Universitatea Cluj - Pandurii Tg. Jiu se va juca simbata, de la ora 17.00, si va fi transmis in direct de Digisport.
Cl. Niculescu: "Nu mi-e frica de Steaua si Rapid"
Monday, 06 February 2012 22:35Stagiul de pregatire din Antalya al Universitatii se apropie incet-incet de final. Miercuri, "studentii" vor juca ultima partida din cantonament, contra slovacilor de la Spartak Trnava. cu doua victorii si trei infringeri pina in prezent, elevii lui Badea nu se sperie de revenirea in tara si de conditiilor meteorologice pe care le vor gasi aici.
"Chiar daca va fi frig, la Cluj avem conditii foarte bune de pregatire si un teren sintetic cum sint putine in tara la ora asta. Va fi frig, dar nu avem ce face, incercam sa ne obisnuim si cu temperatura din tara deoarece mai avem trei saptamini si incepem returul de campionat la Bucuresti, la Rapid, unde sint - 20 de grade. Asta-i viata! Trebuie sa jucam si pe frig, si pe caldura, si pe ploaie, si pe vint", a spus Claudiu Niculescu,la Digi Sport.
Atacantul vrea sa isi linisteste suporterii in privinta celor trei infringeri pe care "U" le-a inregistrat in Antalya.
"Nu sint relevante aceste meciuri amicale. Nu sint acelasi lucru meciurile amicale cu cele oficiale. Am avut si cu Dinamo intr-un an sapte victorii consecutive in amicale si cind am inceput campionatul am avut sincope pe teren propriu."
Niculescu, care a ajuns la al 19-lea cantonament de iarna din cariera, nu se sperie de etapele care urmeaza, cu Rapid si Steaua, insa e de acord ca e un debut de foc, care poate decide prezenta echipei sale in Cupele Europene.
"Atit Rapid cit si Steaua sint doua echipe foarte valoroase. Pentru noi este un inceput de foc, din care speram sa iesim bine pentru ca avem foarte mare nevoie de puncte. Ne-am departat putin de zona Cupelor Europene si, doamne fereste, cu doua infreingeri ne-am indeparta definitiv de locurile fruntase."
Totusi, intre Steaua si Rapid, atacantul ii considera pe "giulesti mai periculosi.
"Nu mi-e frica nici de una, nici de alta, dar Rapid a dovedit-o si in turul campionatului, o dovedeste si in aceasta pregatire, ca este o echipa foarte buna, o echipa care se va bate cu siguranta la titlul de campioana in acest sezon", a mai spus cel poreclit "Clau-gol" pentru sursa citata.
Fara Tony cu Astra
Tuesday, 20 March 2012 15:31Claudiu Niculescu nu se va putea folosi de nigerianul Tony in partida pe care "U" o sustine miine contra Astrei.
Tony a suferit o accidentare la genunchi si nu s-a pregatit ieri, la primul antrenament de pe Cluj Arena condus de Niculescu.
Accidentarea lui Tony il pune serios in dificultate pe tehnicianul clujean, care nu are multe variante in ofensiva, urmind a alege intre Cristea, Grozav si tanarul Vladut Morar solutiile cele mai potrive in atac pentru meciul de miine.
Tony a obtinut penalty-ul prin care Cristea a egalat in partida din etapa trecuta de la Ploiesti.
"U" Cluj joaca miine, de la ora 19.00, pe Cluj Arena cu Astra Ploiesti, in etapa a 22-a ligii intii.
Walter e fermecat de Clau-Coach. "E prima optiune in vara"
Thursday, 26 April 2012 11:26Claudiu Niculescu va antrena pe Universitatea Cluj si in sezonul urmator. Finantatorul clujenilor, Florian Walter, crede ca in momentul de fata actualul antrenor este singura varianta pe care o poate alege si regreta ca nu a avut curajul sa faca acest pas in iarna, dupa meciul cu CS Mioveni.
"Claudiu Niculescu e prima optiune pentru sezonul viitor, nu ma gindesc la altcineva. El, cu Emil Ursu, cu Szolomajer si cu preparatorul fizic, Mircea Oaida, vor pregati echipa si din vara incolo. Ma bucur foarte mult ca am fost inspirat si l-am lasat pe el la echipa dupa plecarea lui Badea. Jucatorii il respecta enorm, iar rezultatele sunt de partea sa", a spus Florian Walter, citat de Ziua de Cluj.
Niculescu i-a luat locul lui Ionut Badea la cirma Universitatii Cluj in etapa a 19-a, dupa infringerea pe teren propriu suferita de "studenti" in fata Stelei, si nu a pierdut pina acum nici un meci reusind trei victorii pe teren propriu si patru remize in deplasare.
U Cluj spune "PA" Cupelor Europene
Sunday, 29 April 2012 13:27Universitatea Cluj a fost invinsa pe teren propriu de formatia Pandurii Targu Jiu cu scorul de 1-0. Grigoras a pus capat unei serii de sapte partide fara infrangere pentru "sepcile rosii" de la numirea ca antrenor al lui Claudiu Niculescu.
Prima parte a meciului a fost la discretia Pandurilor, care au dominat categoric primul mitan, dar U putea intra la cabine in avantaj, daca sutul lui Grozav din minutul 44 nu ar fi nimerit stalpul din dreapta al portii lui Mingote. Gazdele incep tare a doua repriza, Tony si Dorinel Popa trec rand pe rand pe langa deschiderea scorului.
Pandurii dau si ei replica prin Grigoras jr. si Paul Batin, dar Bornescu se opune de fiecare data. In minutul 78 oaspetii reusesc sa deschida scorul prin Voiculet, dupa o faza cursiva, iar oaspetii trec in avantaj. In minututul 88 Pacurar vede al doilea galben si este eliminat, dar Clujul are o ultima zvacnire de orgoliu in minutul 92, cand dupa o balbaiala in apararea Pandurilor, Grozav rateaza egalarea.
Dupa aceasta infrangere U Cluj se distanteaza de plutonul fruntas si iese practic din lupta pentru ocuparea unui loc care sa ii duca in Cupele Europene.
Niculescu: "Imi asum responsabilitatea esecului"
Sunday, 29 April 2012 17:44Claudiu Niculescu ia asupra sa esecul din meciul cu Pandurii. Dupa un joc jenant facut de elevii sai, tehnicianul clujean isi asuma infringerea si spera ca acest rezultat sa fie gestionat corect, deoarece urmeaza o serie de foc, cu jocuri din trei in trei zile.
"Din pacate a venit si prima infrangere si a venit cand nu trebuia, la un meci disputat pe stadionul nostru. Era inevitabil sa se intample acest lucru. Important este cum vom reusi sa gestionam acest moment de acum incolo. Sunt suparat, sunt dezamagit de rezultat, poate si de joc, dar astea sunt lucruri pe care le voi analiza eu impreuna cu baietii zilele viitoare.
Ocazii de gol am avut in ambele reprize. Daca Tony marca primul cu poarta goala, cred ca am fi cistigat acest joc. Imi asum intreaga responsabilitate pentru acest esec, este doar vina mea. Baietii au facut tot posibilul sa castige acest meci. Din pacate nu au reusit."
Etapa viitoare, Universitatea se va deplasa la Dinamo, insa antrenorul nu lasa loc de interpretari. "Merg la Dinamo sa cistig. E un meci special pentru mine."
Este prima infringere pentru Niculescu ca antrenor in opt partide, pina acum Clau-gol reusind patru victorii si trei remize.
U face egal la Dinamo. 2-2 pentru CFR
Wednesday, 02 May 2012 23:51
Universitatea Cluj a terminat la egalitate 2-2, in deplasare, meciul cu Dinamo din cadrul etapei a 29-a a ligii intii.
Curtean a deschis scorul pentru Dinamo in minutul 26 cu un sut din interiorul careului, pentru ca tinarul Morar sa aduca egalarea pentru "studenti" in minutul 62.
Matei aduce pe Dinamo in avantaj in minutul 85 cu un sut in coltul lung, pentru ca in minutul 90, Cristea sa egaleze cu un sut super, din unghi.
"U" Cluj a jucat in formula: Bornescu - D. Popa, Galamaz, Szukala, Mendy - M. Cristescu (68` Draghici), Hoban, Boştina (87` Marinescu) - Cojocnean (46` V. Morar), Grozav, Ad. Cristea.
Claudiu Niculescu ramine neinvins in fata fostei sale echipe, iar Universitatea duce pe Dinamo la cinci puncte de lider.
Cristea: U Cluj este un club curat
Thursday, 03 May 2012 10:31Ironia sortii face ca Dinamo sa fie impiedicata de fosti dinamovisti, iar CFR-ul ia un avans in fata "cainilor". Adrian Cristea a marcat aseara un gol superb si totodata extrem de important in economia finalului de campionat, rapindu-le dinamovistilor doua puncte.
“A fost un gol frumos si eu ma bucur ca am reusit sa inscriu. Ma intereseaza echipa mea. "U" Cluj este un club curat, care sta cu capul sus indiferent de jocurile de culise. Toti specialistii vorbeau de blat. Asta e Romania. Fiecare spune ce vrea, fara nicio limita. Dupa meci le-am urat bafta si asta a fost. Pe mine ma intereseaza U Cluj. Eu zic ca Dinamo spera la titlu, dar are un lot cam subtire, iar fiecare absenta se simte. Le-au lipsit mai multi jucatori. Dinamo trebuie sa isi schimbe stadionul pentru ca acest stadion nu este pentru fotbal. Este greu sa mai spere la titlu, o sa se concentreze pe Cupa Romaniei” a spus dupa meci, Adrian Cristea.
In urmatoarea partida U Cluj va intalni pe teren propriu Sportul Studentesc, simbata de la ora 17:00, in direct pe Digisport 1.
Echipe probabile
(4-3-1-2) Liga I. Etapa 20. "U" Cluj - Steaua
Luni, 12.03.2012, ora 19.00, Dolce Sport
Bornescu
Achim
Galamaz
Szukala
Popa
asdas
Pacurar
Hoban
Marinescu
Cristescu
asdas
Niculescu
Cristescu
Cristea
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI "U" CLUJ
Ionut Badea - Dragos Radu, Andrei Speriatu, Luigi Maione
...................................................................................................
REZERVE
Popa, Draghici, Tony, Grozav, Galamaz, Al. Moldovan, Cojocnean
...................................................................................................
ABSENTI
Bostina (trimis la U II), Abrudan (suspendat 4 galbene), Pele (suspendat, revine dupa meciul cu Steaua)
(4-2-3-1) Liga I. Etapa 20. Gaz Metan - CFR
Vineri, 9.03.2012, ora 21.30, Digi Sport 1
Beto
Maftei
Cadu
Picolo
Nicoara
asdas
Sougou
Muresan
Peralta
Bastos
asdas
Rui Pedro
Kapetanos
Bastos
sdas
Sougou
...................................................................................................
ANTRENORi CFR CLUJ
Jorge Costa - Jaime Magalhaes (secund), Francisc Dican (secund), Daniel Tudor (antr. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stancioiu, Hora, Godemeche, Vranjes, Ronny, L. Ganea, Panin
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-3-3) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Paul
Mihet
Simion
Cocoara
Neacsu
asdas
Dragu
R. Alexandru
Kelemen
Cristescu
asdas
Barbuloviciu
Cirstean
David
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI FCM TURDA
George Ciorceri (principal) - Marcel Rusu (secund, a. cu portarii)
...................................................................................................
REZERVE
Stoica - Costea, Niculescu, Soporan, Mocian, Bilegan, Pall
...................................................................................................
ABSENTI
Vatca (accidentat)
(4-2-3-1) Liga III. Etapa 16. Seso - Turda
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Sebestyen
Kelemen
I. Moldovan
S. Popa
Vasie
asdas
Craciun
Balc
Vascan
Motet
asdas
Sancira
Dicher
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENORI SESO CAMPIA TURZII
Aurel Sandru (principal) - Cosmin Vasie (secund)
...................................................................................................
REZERVE
Farcas - Tornay, Tarcea, B. Pop, Marginean, Mocan, Ricea
...................................................................................................
ABSENTI
-
(4-2-3-1) Liga II. Etapa 16. Sanatatea - CFR II
Vineri, 16.03.2012, ora 15:00
Carlan
Dutu
Sos
D. Pop
Kiss
asdas
Nicula
Hoca
Albu
S. Vadana
asdas
Ghiorma
Gaspar
asdas
asdas
asdas
...................................................................................................
ANTRENOR SANATATEA CLUJ
Marius Semeniuc (principal)
...................................................................................................
REZERVE
Todoran - C. Vadana, Cl. Rus, Ceaca, Chende, Vaidean,
...................................................................................................
ABSENTI
Miclaus (accidentat), Simioanca (suspendat)
Clasament
| # | Team | PCT |
|---|---|---|
| 1 | CFR 1907 Cluj-Napoca | 61 |
| 2 | CS Vaslui | 58 |
| 3 | Rapid | 56 |
| 4 | Steaua | 56 |
| 5 | Dinamo | 53 |
| 6 | Otelul | 46 |
| 7 | Universitatea Cluj | 44 |
| 8 | Pandurii | 43 |
| 9 | Ceahlaul | 39 |
| 10 | Astra | 38 |
| 11 | Gaz Metan Medias | 37 |
| 12 | FC Brasov | 36 |
| 13 | Concordia Chiajna | 36 |
| 14 | Petrolul | 33 |
| 15 | FCM Tg. Mures | 32 |
| 16 | Vointa Sibiu | 29 |
| 17 | Sportul Studentesc | 27 |
| 18 | CS Mioveni | 12 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Gloria Bistrita | 53 |
| 2 | FC Timisoara | 46 |
| 3 | UTA Arad | 37 |
| 4 | Gaz Metan Severin | 37 |
| 5 | FC Arges Pitesti | 37 |
| 6 | Chindia Targoviste | 36 |
| 7 | Luceafarul Oradea | 34 |
| 8 | ALRO Slatina | 32 |
| 9 | Unirea Alba Iulia | 28 |
| 10 | FC Bihor Oradea | 27 |
| 11 | FC Maramures Baia Mare | 25 |
| 12 | CSM Rm. Valcea | 22 |
| 13 | FC Olt | 20 |
| 14 | Muresul Deva | 19 |
| 15 | Juventus Bucuresti | 17 |
| 16 | Ariesul Turda | 11 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Coroana Brasov | 33 |
| 2 | Olimpia Satu-Mare | 31 |
| 3 | Unirea Ungheni | 28 |
| 4 | Avantul Reghin | 27 |
| 5 | U II Cluj | 26 |
| 6 | Seso Campia-Turzii | 26 |
| 7 | Unirea Tarlungeni | 25 |
| 8 | FC Zalau | 24 |
| 9 | Sanatatea Cluj | 21 |
| 10 | Unirea Floresti | 20 |
| 11 | CFR II Cluj-Napoca | 18 |
| 12 | Vointa Livezile | 15 |
| 13 | Unirea Dej | 15 |
| 14 | FCM II Tg. Mures | 15 |
| 15 | CS Zlatna | 9 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 7 |
| # | Team | PTS |
|---|---|---|
| 1 | Ariesul Mihai Viteazul | 34 |
| 2 | Vulturii Vultureni | 33 |
| 3 | Atletic Olimpia Gherla | 28 |
| 4 | Viitorul Garbau | 26 |
| 5 | Vulturul Mintiu-Gherlii | 24 |
| 6 | Unirea Jucu | 21 |
| 7 | Somesul Gilau | 18 |
| 8 | Unirea Tritenii de Jos | 9 |
| 9 | C.F.R. Dej | 7 |
| 10 | A.C.S. Aghiresu | 3 |
Goal Assist
Milanul lui Sacchi (Prolog)
Cînd spui „marele Milan”, gîndul îţi zboară la Milanul lui Gullit, Van Basten şi Reijkaard care spulbera Steaua cu 4-0 în finala Cupei... Read more...






![]() | Azi | 1545 |
![]() | Ieri | 2108 |
![]() | Saptamina aceasta | 10758 |
![]() | Saptamina trecuta | 15342 |
![]() | Luna aceasta | 39165 |
![]() | Luna trecuta | 66784 |
IP-ul dvs: 38.107.179.208
Azi: May 19, 2012






